Articole

Avantajele soiurilor româneşti de lucernă: Mădălina, Sandra, Mihaela, Roxana și 4AG07

Lucerna este o plantă foarte veche pe pământ. A fost adusă la noi, din alte ţări, departe de aci, spre răsărit, unde ea creşte sălbatecă, aşa cum cresc la noi muştarul şi ovăzul sălbatec. Lucernei îi prieşte bine în ţara noastră ca şi în toate ţările din spre Miazăzi.  Cu toate că la noi iernile sunt cam friguroase, ea, dacă are destulă căldura vara -cum la noi în totdeauna are- merge de minune. Deci unul din bunurile acestei plante, este că îi prieşte mai pretutindeni în ţara noastră.”

                                      A.Carabella-Giurgiu—Tot ce se poate spune despre lucernă, 1910

 

Cu o tradiţie de peste un secol şi jumătate, cultura lucernei ocupă un loc fruntaş în ţara noastră. Alegerea soiului de lucernă reprezintă un detaliu extrem de important în ecuaţia culturii de lucernă. Soiurile de lucernă româneşti au demonstrat de-a lungul timpului un potenţial productiv superior datorită adaptării lor la condiţiile climatice din România. Rezistenţa mare la secetă şi la ger dar şi cantitatea mare de furaj recoltată sunt doar câteva însuşiri care recomandă soiurile autohtone.

Soiurile de lucernă descrise mai jos reprezintă pariul nostru pentru o cultură de succes.

 

MĂDĂLINA

  • Este un soi de lucernă obţinut de Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare Agricolă Fundulea,omologat în România şi Rusia.
  • Are o plasticitate ecologică foarte mare fiind adaptat la diferite condiţii de cultură.
  • Se cultivă în zone cu terenuri arabile însorite, cu soluri profunde, permeabile şi bine aerate din Câmpia Română,
  • Lunca şi Delta Dunării, Câmpia Transilvaniei, Câmpia de Vest inclusiv Câmpia Banatului dar şi zone mai înalte.
  • Furajul se utilizează ca masă verde, fân dar şi siloz.
  • Potenţialul de producţie este ridicat ( 12 – 21 t/ha S.U. şi 60 – 110 t/ha masă verde).
  • Producţia maximă se obţine în condiţii de irigare.

SANDRA

  • Este un soi semiprecoce cu rezistenţă la secetă.
  • Este un soi cultivat cu succes atât în zona de câmpie cât şi în zona de podiş a ţării noastre.
  • Are o durată de exploatare îndelungată, de 4 – 5 ani.
  • Planta dezvoltă un raport favorabil frunze/tulpini. Valoarea nutritivă a furajului este mare, la fel ca şi potenţialul productiv (12 – 15 tone /hectar în tehnologia clasică şi 16 – 19 tone/hectar în tehnologia intensivă).
  • Furajul este utilizat su formă de fân, masă verde sau siloz.

 

În condiţii favorabile se poate obţine o cantitate de sămânţă de 500 – 780 kg la hectar.

 

 

MIHAELA

  • Soiul de lucernă Mihaela se caracterizeaza prin calitate, producție și adaptabilitate mare.
  • Se cultivă pe un areal extins în majoritatea zonelor de câmpie din Romania datorită rezistenței mari la secetă și ridicate din vară.
  • Fânul are însuşiri deosebite:

– 19,85% proteină

– 1450 kcal / kg S.U.

– 71% digestibilitate

  • Mihaela este un soi cu o toleranţă bună la veştejirea fuzariană (Fusarium oxysporum).
  • Inflorescenţa este de formă oval globulară, florile sunt de culoare albastru – violet.
  • Are perenitate bună şi este recomandat pentru cultura în amestec cu graminee perene.
  • Sămânţa are masa a 1000 de boabe cuprinsă între 2 şi 2,2 grame.

 

ROXANA

  • Este un soi de lucernă românesc ce se cultivă cu preponderenţă în zona de câmpie, dar cu rezultate bune şi în zona colinară.
  • Are rezistenţă mare la temperaturi scăzute fără strat de zăpadă. Soiul prezintă un foliaj bogat şi conţinut ridicat în proteină.
  • Cantitatea de fân este estimată între 14-20 tone la hectar.
  • Furajul are următoarele însuşiri:

– Proteină brută: 19,68% din S.U.

– Coeficient de digestibilitate : 72%

– Unităţi nutritive 0,95 U.N. / kg S.U.

  • Sămânţa obţinută la hectar este cuprinsă între 400 – 800 kilograme în condiţii optime.
  • Are o bună capacitate de regenerare după coasă.

 

4AG07

  • Potenţial ridicat de producţie
  • Rezistenţă la secetă
  • Regenerare rapidă

 

Acest soi nou creat este rodul colaborării dintre Patru Agro şi Catedra de Plante Furajere de la USAMV Bucureşti. Soiul se află în testare în anul 3 la Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor (ISTIS) din România. Testările au urmărit productivitatea soiului dar şi alte însuşiri extrem de importante precum capacitatea de regenerare, rezistenţa la secetă, rezistenţa la cădere şi rezistenţa la boli. Rezultatele pozitive obţinute in câmpurile de testare certifică calităţile superioare ale soiului.

 

 

Însuşiri biologice de bază ale soiului 4AG07 obţinute în reţeaua ISTIS în anul 1 (2016)

 

Soiul Vigoarea de crestere(note) Rezistenta la seceta (note) Rezistenta la cadere (note) Rezistenta la boli (note)
Martor 2 3 3 3
4AG07 2 1 1 3

 

Soiul 4AG07 se face remarcat printr-o rezistenţă mare la secetă şi la cădere. Rezistenţa maximă la secetă în anul 1 diminuează riscurile fermierilor la înfiinţarea unei culturi de lucernă în anii secetoşi, când lipsa apei poate fi un factor determinant pentru reuşita acesteia. Însuşirile biologice în anul al doilea al soiului 4AG07 îl face remarcat şi din punct de vedere al capacităţii de regenerare, dar şi al celorlalte insuşiri biologice, aspecte care în final se reflectă în sporurile superioare de producţie.

 

Rezultatele din anul 2 (2017)

 

Soiul Capacitatea de regenerare (note) Rezistenta la seceta (note) Rezistenta la cadere (note) Rezistenta la boli (note)
Martor 3 3 3 3
4AG07 1 2 2 2

Sistemul de notare: 1 – foarte bun        3 – bun        5 – mediu         7 – slab           9 – foarte slab

 

Leave A Comment

*
*