Soiul 4AG07 (Dobrogea)

Vă prezentăm un câmp martor cu soiul de lucernă 4AG07, un soi nou, românesc cu potenţial ridicat de producţie. Acest lot demonstrativ are ca scop testarea capacităţii de producţie, precum şi perfecţionarea tehnologiei producerii de sămânţă.

Cultura a fost înfiinţată în toamnă şi s-au folosit 2 scheme de semănat, cu distanţa între rânduri de 35 cm şi 70 cm.

Elementele esenţiale pentru producerea de sămânţă sunt:

  • Distanţa între rânduri trebuie să permită efectuarea de praşile mecanice astfel încât să putem combate buruienile
  • Sunt necesare 3 tratamente: primul la îmbobocire, al doilea la înflorire şi al treilea la formarea păstăii.
  • Polenizarea este importantă deoarece planta nu se poate autopoleniza. În acest sens este indicat ca parcelele pentru producerea de sămânţă să fie amplasate lângă liziere, păduri, pajişti sau alte zone care adăpostesc polenizatori naturali.

Momentul recoltării este când 70-75 % din păstăi s-au brunificat. Cu 3-4 zile înainte de recoltare se recomandă utilizarea unui desicant.

La recoltare se vor folosi combine ce permit reglaje specifice recoltării seminţelor mici pentru reducerea pierderilor.