Cele mai bune informații despre lucernă le găsiți aici!

De unde cumpărăm sămânţă de lucernă certificată?

Când semănăm lucerna?

Primăvara sau toamna?

La semănatul lucernei trebuie sa ţinem cont în primul rând de îndeplinirea condiţiilor de germinare şi răsărire a seminţelor. Astfel la adâncimea de semănat trebuie să existe suficientă umiditate pentru ca seminţele să poată germina, iar plăntuţele de lucernă să poată creşte. Astfel, putem spune că lucerna este pretenţioasă faţă de condiţiile de umiditate la răsărire.

În al doilea rând, după răsărire este necesar să se îndeplinească din punct de vedere al temperaturilor necesarul de căldură pentru a creşte. Dacă îndeplinim aceste condiţii semănatul se poate face atât toamna cât şi primăvara. Ţinând cont de condiţiile climatice din ţara noastră, în majoritatea anilor la semănatul în toamnă trebuie să asigurăm necesarul de apă prin irigare.

Avantajul semănatului în toamnă este că avem o cultură ce porneşte mai repede în vegetaţie (creştere) în primăvara anului următor şi se asigură astfel o producţie mai mare şi totodată o îmburuienare mai mică.

Semănatul în primăvară are avantajul asigurării necesarului de apă pentru răsărire din precipitaţii în majoritatea anilor, dar un risc mai mare de îmburuienare a culturii necesitând astfel un program de combatere a buruienilor.

Citiți tot

Să înțelegem mai bine fenomenul de dormanță la lucernă

Dormanţa la lucernă este dată de înălţimea plantei la 25 de zile după coasă, la cultura înfiinţată în primăvară.

Pentru a determina gradul de dormanţă se foloseşte un sistem de notare de la 1 la 11. Varietăţile cu dormanţă 1 sunt cele mai dormante iar cele cu dormanţă 11 sunt cele mai puţin dormante.

Soiurile cu dormanţă mare depăşesc cu uşurinţă iernile grele şi supravieţuiesc la temperaturi scăzute dar nu excelează la capitolul producţie de furaj.

Soiurile mai puţin dormante realizează producţii mari de furaj, materializate printr-un număr mai mare de coase, în schimb nu sunt foarte rezistente la îngheţ.

Pentru climatul din România după mai mulţi ani de cercetări s-a ajuns la concluzia că soiurile cu dormanţa cuprinsă între 4 şi 5 sunt cele mai eficiente. Acest interval asigură un echilibru bun între producţia de furaj şi rezistenţa la temperaturi scăzute.

Citiți tot

Doriţi mai multe informații? Întrebaţi-ne!




    Am citit și sunt de acord cu termenii și condițiile acestui site.

    Vedeți răspunsuri la întrebări despre lucernă